Ce i-a spus Vladimir Putin lui Mike Pence în privinţa implicării Rusiei în alegerile din SUA. Anunţul Kremlinului

Publicat: 19 11. 2018, 11:09
Actualizat: 30 03. 2020, 06:32

Cei doi oficiali au discutat săptămâna trecută în Singapore despre un viitor summit între preşedintele american Donald Trump şi omologul său rus Vladimir Putin.

Cel mai probabil, următoarea întâlnire a celor doi preşedinţi va avea loc în cadrul summitului G20 din Argentina de la finalul lunii noiembrie.

„Rusia nu a avut nimic de-a face cu acest lucru şi nici nu va avea”, a declarat Vladimir Putin în cadrul discuţiei cu Mike Pence despre ingerinţele în alegerile electorale din SUA.

Preşedintele rus Vladimir Putin a informat joi că a discutat în Singapore despre decizia Washingtonului de a se retrage din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) cu vicepreşedintele american Mike Pence.

Liderul de la Kremlin a mai declarat pentru reporterii prezenţi la un summit al Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) că a discutat cu Mike Pence şi despre relaţiile cu Iranul.