Ce îi reproşează un ministru spaniol lui Merkel: Reacţionează întotdeauna cu un sfert de oră întârziere

Ministrul spaniol de Externe Jose Manuel García-Margallo i-a reproşat marţi cancelarului german Angela Merkel că reacţionează "întotdeauna cu un sfert de oră întârziere", îndemnând Berlinul să "facă un efort" pentru a scoate zona euro din criză.

Urmărește
168 afișări
Imaginea articolului Ce îi reproşează un ministru spaniol lui Merkel: Reacţionează întotdeauna cu un sfert de oră întârziere

Angela Merkel (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Germania poate face un efort, (poate) stimula cererea sa internă, consumul, aşa cum am făcut noi când ea era în reconstrucţie şi trebuia să strângă cureaua", a declarat ministrul pentru postul spaniol de televiziune Antena 3.

Susţinător al unei intergări mai puternice a ţărilor în zona euro, membrul Guvernului spaniol a apreciat că, pentru a reda încrederea pieţelor şi investitorilor, este necesar "să se dea un semnal politic, potrivit căruia vom salva euro cu adevărat".

Este necesar "să arătăm că suntem dispuşi să o facem, iar prima dovadă este o susţinere comună a datoriei", a adăugat el, criticând reticenţele Angelei Merkel.

"Doamna Merkel, şi afirm acest lucru cu toată prietenia - iar eu sunt de aceeaşi parte ca şi ea (un partid de dreapta - n.r.) - reacţionează întotdeauna cu un sfert de oră întârziere", s-a plâns ministrul de Externe al Spaniei.

"Trebuie să ne convingem partenerii, şi mai ales pe germani, că este necesar să facem ceva pentru a stopa (criza) datoriilor publice", a insistat Jose Manuel García-Margallo.

În opinia sa, dacă Europa ar fi reacţionat mai repede pentru salvarea Greciei, "nu am fi fost aici". Iar "cu fiecare zi care trece va fi mai rău, (deoarece) este o boală care avansează, iar dacă nu ne întrerupem la timp, terapia va fi mult mai dureroasă", a insistat ministrul spaniol de Externe.

Austeritatea nu este suficientă, fiind necesară "relansarea creşterii, în caz contrar toate aceste (măsuri de austeritate) urmând să nu folosească la nimic", a mai estimat şeful diplomaţiei spaniole.

Comisia Europeană (CE) a îndemnat marţi Guvernul spaniol să îşi onoreze angajamentul luat cu privire la reducerea cu aproximativ jumătate a deficitului său public în acest an, respingând apelurile ministrului spaniol al Bugetului Cristobal Montoro la mai multă flexibilitate, în timp ce semnele unor derapaje se multiplică.

Conform datelor sale, în 2011 deficitul a fost de aproximativ opt la sută, în scădere faţă de 2010 (9,3%), dar superior obiectivului de şase procente, convenit cu Bruxelles-ul de către fostul Guvern socialist.

În 2012, obiectivul convenit de Madrid cu Uniunea Europeană (UE) este de a aduce deficitul la 4,4% din Produsul Intern Brut (PIB).

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici