Ce nu s-a văzut la summitul de la Minsk: Schimburile de priviri dintre Putin, Poroşenko, Merkel şi Hollande la negocierile pentru acordul de pace – GALERIE FOTO

Publicat: 14 02. 2015, 09:46
Actualizat: 15 02. 2015, 06:34

Germania a fost destul de rezervată în comentariile privind rezultatele negocierilor de la Minsk. Toate părţile au lucrat pentru a se înregistra progrese, negocierile au fost „foarte dificile”, dar rezultatele lor „nu sunt o realizare”, a declarat ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier. „Acordurile de astăzi nu sunt nici o soluţie universală, nici o realizare”, a declarat el.

GALERIE FOTO – Imagini din timpul negocierilor de la Minsk pentru acordul de pace

GALERIE FOTO

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a calificat acordul drept unul încurajator, dar a precizat că doar speranţa nu este suficientă. „Acordul de astăzi de la Minsk este o veste binevenită şi ne dă speranţă. Speranţa este bună, chiar esenţială, dar nu suficientă. Testul real este respectarea armistiţiului pe teren. Primul acord de la Minsk nu a fost respectat, aşa cum vă amintiţi. După discuţia mea cu cancelarul Angela Merkel am sentimentul că ar trebui să rămânem extrem de precauţi”, a declarat el.

Un set de măsuri pentru implementarea Acordurilor de la Minsk, adoptat joi, prevede retragerea artileriei grele atât de către forţele guvernamentale ucrainene, cât şi de către rebelii proruşi, cu scopul de a crea o zonă demilitarizată de 40 până la 150 de kilometri lăţime pe linia frontului din regiunea Donbas (est).

Textul prevede şi o retragere a „trupelor străine, a armamentului greu şi mercenarilor” din Ucraina, sub monitorizarea OSCE, iar „grupările armate ilegale” urmează să fie dezarmate.

Hollande a declarat că membrii „formatului Normandia” – el însuşi, cancelarul german Angela Merkel şi preşedinţii ucrainean Petro Poroşenko şi rus Vladimir Putin – vor păstra permanent contactul, pe telefon, şi că s-ar putea întâlni din nou, săptămâna viitoare, în cazul în care implementarea armistiţiului de joi de la Minsk va impune acest lucru.