Scrisoarea de avertisment face parte dintr-un pachet de acţiuni formulate în octombrie 2010 şi incluse în procedura de infringement, potrivit comunicatului Comisiei Europene, publicat miercuri.
CE a analizat miercuri recentele evoluţii din Franţa, fiind purtate discuţii privind situaţia generală a romilor şi legislaţia UE referitoare la libera circulaţie a cetăţenilor europeni.
Instituţia a evaluat situaţia tuturor celorlalte state membre UE în ceea ce priveşte respectarea directivei privind libera circulaţie, pentru a stabili dacă va fi necesară iniţierea unor proceduri de infringement şi în alte cazuri. CE a subliniat, în comunicatul său, că este posibil să trimită scrisori de avertisment dacă sunt descoperite cazuri similare, în contextul lansării unor alte posibile proceduri de infringement.
Comisia Europeană a reiterat miercuri că integrarea socială şi economică a romilor reprezintă o provocare şi o responsabilitate comună pentru toate statele membre UE. Ea a amintit că la 7 aprilie au fost adoptate o serie de măsuri importante care trebuie luate la nivel naţional şi european pentru a îmbunătăţi rapid situaţia acestei comunităţi etnice.
CE va prezenta în aprilie 2011 un program-cadru al UE privind strategiile naţionale de integrare a romilor, la pregătirea sa urmând să colaboreze toate statele membre. Acest program-cadru va evalua folosirea fondurilor naţionale şi europene şi va face propuneri pentru o implementare mai eficientă a fondurilor UE în domeniul integrării romilor.
Comisia va prezenta rapoarte privind progresele înregistrate, în faţa Parlamentului European şi Consiliului European, până vara viitoare.