Ce presupune starea de urgenţă internaţională declarată de OMS

OMS foloseşte termenul de „urgenţă de sănătate publică de interes internaţional” pentru a face referire la „un eveniment extraordinar” referitor la sănătatea publică.

Există două criterii pentru ca un asemenea eveniment să poată fi considerat o astfel de urgenţă. În primul rând, epidemia trebuie să afecteze cel puţin două ţări. În al doilea rând, este necesar ca epidemia să impună „un răspuns internaţional coordonat”.

Potrivit OMS, starea de urgenţă se referă la „o situaţie serioasă, neobişnuită sau neaşteptată”.

Declararea stării de urgenţă duce la măsuri mult mai stricte în domeniul sănătăţii, la o creştere a finanţării în domeniul medical şi la alocarea unor resurse suplimentare pentru prevenirea răspândirii bolii.

De asemenea, o astfel de decizie ar putea determina statele lumii să impună restricţii asupra comerţului şi libertăţii de mişcare a populaţiei, cu toate că OMS de obicei face tot posibilul pentru a evita restricţiile impuse comerţului. Totodată, autorităţile naţionale ar putea introduce măsuri suplimentare de scanare în aeroporturi şi în alte spaţii publice pentru monitorizarea stării de sănătate a populaţiei.

Recomandările impuse de OMS sunt temporare şi revizuite din trei în trei luni.

Din 2009 până în prezent starea de urgenţă a fost declarată de cinci ori: în 2009 din cauza pandemiei de gripă porcină, epidemia de poliomielită din 2014, cea de Ebola din Africa de Vest din 2014, epidemia de Zika din 2015-2016 şi cea de Ebola din 2018.

Autorităţile chineze au anunţat că 42 de persoane au murit în cursul zilei de joi din cauza noului coronavirus din China, astfel că numărul total al deceselor se ridică acum la 213.