Terorişti din foste republici sovietice au vrut să contamineze Marea Neagră cu cesiu, în 1996
Dar serviciile bulgare au prevenit o catastrofă ecologică, a subliniat Manolov, citat de postul de radio Darik. Operaţiunea a avut loc lângă Varna, în luxoasa staţiune Albena, relatează site-ul Novinite.com.
„Aveau şase capsule cu cesiu, cu care intenţionau să contamineze apele de la litoralul bulgar şi să cauzeze o catastrofă ecologică. Dar, noi am hotărât să efectuăm o operaţiune sub acoperire, în care eu am participat ca şi cumpărător al fiolelor. Am jucat rolul unui albanez bogat care voia să le cumpere”, a declarat Manolov. El a povestit că a lăsat să-i crească barba şi că a purtat foarte multe inele, mai ales în timpul operaţiunii.
Participanţii la operaţiune au înregistrat progrese importante în acest caz, dar au avut probleme cu forţele speciale, care i-au arestat împreună cu teroriştii.
„Forţele speciale bulgare te băteau ca lumea, când aflau că eşti de partea băieţilor răi”, a recunoscut fostul director al Serviciului Naţional bulgar de Protecţie.