Ce prevede ACORDUL dintre puterea şi opoziţia ucraineană
-
În 48 de ore va fi adoptată şi publicată o lege care reinstaurează Constituţia din 2004. Semnatarii îşi declară intenţia de a forma o coaliţie şi un Guvern de uniune naţională în decurs de zece zile.
-
O reformă constituţională care echilibrează zonele de responsabilitate ale preşedintelui ucrainean, Guvernului şi Parlamentului va începe imediat şi va fi încheiată în septembrie 2014.
-
Alegerile prezidenţiale vor fi organizate imediat după ce va fi adoptată noua Constituţie, dar nu mai târziu de decembrie 2014. Va fi adoptată o nouă legislaţie şi o nouă componenţă a Comisiei Electorale Centrale, în conformitate cu principiul proporţionalităţii, potrivit normelor OSCE şi Comisiei de la Veneţia.
-
Va fi demarată o investigaţie în cazul recentelor acte de violenţă ce va fi supravegheată de autorităţi, opoziţie şi Consiliul European.
-
Autorităţile nu vor declara stare de urgenţă. Autorităţile şi opoziţia se vor abţine de la folosirea forţei.