Ce s-a întâmplat în Coreea de Nord în 2014 – VIDEO

Publicat: 04 01. 2015, 09:23
Actualizat: 04 01. 2015, 09:31

Iată evenimentele majore din Coreea de Nord în 2014, rezumate de jurnaliştii CNN:

  • 7 ianuarie – Fostul baschetbalist american Dennis Rodman vizitează Coreea de Nord, unde a participat la un meci demonstrativ în onoarea liderului Kim Jong-un. Aceasta a fost a patra vizită efectuată de Rodman în Coreea de Nord în decurs de un an.

Vizita lui Rodman în Coreea de Nord, împreună cu alte foste vedete NBA, a provocat o dezbatere în Statele Unite, unde unii îi acuză pe foştii jucători că îl simpatizează pe conducătorul unui regim totalitar.

  • 27 februarie – Coreea de Nord a lansat patru rachete de scurtă acţiune. Rachetele nu au ieşit din apele teritoriale nord-coreene.

  • 10 martie – Au avut loc primele alegeri parlamentare de când ţara este condusă de Kim Jong-un.

  • 17 martie – ONU a publicat raportul privind crimele contra umanităţii în Coreea de Nord

  • 10 octombrie – Au apărut speculaţii privind starea de sănătate a liderului de la Phenian, care nu a mai apărut în public de peste o lună.

  • 14 octombrie – Au fost difuzate imagini cu Kim Jong-un mergând cu ajutorul unui baston

  • 22 octombrie – Un cetăţeam american deţinut în Coreea de Nord a fost eliberat.

  • 8 noiembrie – Alţi doi cetăţeni americani au fost eliberaţi de regimul de la Phenian.

  • 28 noiembrie – Au apărut zvonuri potrivit cărora sora lui Kim Jong-un a primit un rol important în conducerea regimului de la Phenian.

  • 1 decembrie – Filmul ”The Interview”, produs de studiourile Sony Pictures, despre un complot fictiv ce viza asasinarea liderului nord-coreean Kim Jong-un, stârneşte reacţii dure din partea Coreei de Nord. Filmul a declanşat mânia administraţiei de la Phenian, care ar fi în spatele atacului informatic asupra Sony Pictures, potrivit autorităţilor americane. Coreea de Nord a negat implicarea în acest atac, dar i-a lăudat pe autori.

  • 19 decembrie – FBI a anunţat că Coreea de Nord este responsabilă de atacul informatic care a vizat studiourile Sony, iar administraţia Obama a promis că ”va lua măsuri”.

  • 20 decembrie – Regimul de la Phenian a catalogat investigaţia SUA privind atacul cibernetic drept „copilărească”  şi a propus Statelor Unite deschiderea unei anchete comune.