O prezentatoare a postului de ştiri CBS News, Norah O’Donnell, a publicat pe Twitter o imagine de la şedinţa din „Situation Room”, înaintea unui interviu cu vicepreşedintele Mike Pence, miercuri seară.
Sursa FOTO: Profimedia Images
În fotografii pot fi văzuţi membri cheie ai echipei de securitate, aceştia uitându-se într-o parte nevăzută în imagini, cel mai probabil o transmisiune video sau o prezentare. Toţi par cât se poate de serioşi, iar Trump stă la capătul mesei, cu braţele încrucişate la piept şi fără să arate prea multă emoţie.
Trump, Pence, Secretarul de Stat Mike Pompeo, Steve Mnuchin, Secretarul Apărării Mark Esper, Consilierul în Securitate Naţională Robert O’Brien, generalul Mark Milley, precum şi directorul Biroului Naţional de Informaţii Joseph Maguire au participat la şedinţa convocată în „Situation Room”, scrie CNN.
Fotografiile surprind momentul intens după ce Iran a răspuns asasinării generalului Qasem Soleimani. Trump a declarat, miercuri dimineaţă, că Iran nu va mai lansa alte atacuri.
Una dintre reacţiile iniţiale din „Situation Room” a fost una de surprindere după ce iranienii au folosit aşa de puţine rachete balistice din arsenalul care cuprinde mii, a declarat o sursă pentru CNN. Chiar dacă exista un anumit nivel de încordare în încăpere, motivul pentru care grupul era destul de relaxat a fost faptul că majoritatea oficialilor din administraţia SUA erau de părere că iranienii ar dori să trimită mai degrabă un mesaj şi nu să ucidă americani.