Prima pagină » Știri externe » Particule de plumb la Notre-Dame. Autorităţile sunt acuzate de neglijenţă

Particule de plumb la Notre-Dame. Autorităţile sunt acuzate de neglijenţă

Particule de plumb la Notre-Dame. Autorităţile sunt acuzate de neglijenţă
Au trecut doi ani de la incendiul care a tăiat din temelii Catedrala Notre-Dame din Paris. De atunci şi până azi, s-au derulat numai măsuri de securizare. Timp de mai multe luni, alpinişti, arheologi şi ingineri au curăţat, analizat şi au investigat bucăţile catedralei care a luat foc în 15 aprilie 2019.
 
Piaţa din faţa catedralei a fost închisă din nou publicului în luna mai, după ce au fost depistate concentraţii mari de particule de plumb. La câteva luni după incendiu, autorităţile au ordonat să fie curăţate şcolile din zonele din apropierea catedralei, 
iar femeile însărcinate care locuiau în apropiere au fost îndemnate să facă analize de sânge.
 
Două familii locale au intentat un proces împotriva autorităţior locale pe motiv că le-ar fi expus copiii la praf de plumb. Avocaţii familiilor împreună cu o asociaţie de sănătate şi un sindicat susţin că autorităţile au pus viaţa oamenilor în pericol prin faptul că nu au reacţionat şi nu au fost luate măsuri la timp. 
 
Trebuie menţionat că autoriţăţile franceze au mai fost date în judecate tot pentru problema nivelului de plumb. De asemenea, Anne Hidalgo, primarul oraşului, a fost trasă la răspundere de către directorii şcolii pentru că deşi a fost înştiinţată, nu a acţionat rapid.
 
O simulare efectuată în 2019 a arătat că particulele descoperite s-au răspândit până la 50 de km de catedrală. 
 
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a promis că până în 2024 catedrala va fi reconstruită.