Bashar al-Assad susţine că operaţiunile militare au încetat în Siria
În cadrul unei conversaţii telefonice cu Ban, care cerea ca „toate operaţiunile militare şi arestările în masă să înceteze imediat” în Siria, preşedintele sirian a dat asigurări că „operaţiunile militare şi ale poliţiei au încetat”, a declarat purtătorul de cuvânt adjunct al ONU, Farhan Haq, într-un comunicat.
Anterior, preşedintele al-Assad afirmase că ţara sa „va rămâne puternică” în faţa presiunilor comunităţii internaţionale pentru încetarea violenţelor din Siria, unde zece civili au fost ucişi miercuri, potrivit militanţilor.
Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului din cadrul ONU urmează să ceară Consiliului de Securitate joi lansarea unei anchete de către Curtea Penală Internaţională cu privire la reprimarea sângeroasă a opozanţilor afectuată de regimul sirian, potrivit unor diplomaţi.
Consiliul de Securitate, care numără 15 membri, va avea o reuniune asupra crizei din Siria joi.
Doar Consiliul de Securitate al ONU poate cere deschiderea unei anchete la Curtea Penală internaţională.
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Navi Pillay, şi coordonatoarea ajutoarelor de urgenţă, Valerie Amos, urmează să discute despre ultimele evenimente din Siria, unde reprimarea manifestanţilor ar fi provocat moartea a aproximativ 2.000 de persoane în cinci luni.