CE vrea să interzică fumatul în toate spaţiile publice
Comisarul european pentru Sănătate, John Dalli, a anunţat că Bruxelles-ul pregăteşte un proiect legislativ pentru anul 2011, ce urmăreşte eliminarea oricăror excepţii de la interzicerea fumatului în locurile publice, în toate statele membre UE, relatează publicaţia electronică EUObserver.
CE vrea să interzică fumatul în toate spaţiile publice (Imagine: Viorel Dudau/Mediafax Foto)
"Avem nevoie de o interzicere completă a fumatului în toate spaţiile publice, în transporturi şi la locul de muncă", a declarat el, într-un interviu acordat luni cotidianului german Die Welt.
El a precizat că Bruxelles-ul pregăteşte în prezent un proiect legislativ ce va fi prezentat anul viitor şi care nu va mai tolera excepţiile, deoarece "nu este vorba doar de sănătatea vizitatorilor, ci şi de cea a angajaţilor".
De exemplu în Belgia, unde se află Executivul UE, se poate fuma în diverse localuri, cât timp personalul nu serveşte mâncare. În Grecia, ministrul Sănătăţii a recunoscut miercurea trecută eşecul efectiv al măsurii de interzicere a fumatului, luată în 2009, afirmând că mai multe inspecţii au scos la iveală faptul că opt din zece baruri încalcă în mod deschis legea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Român rezident în Anglia, înjunghiat în Egipt, unde se afla ca turist. Reacţia MAE
-
Cine este columbianul instigat de un rus care a încercat operaţiunea de sabotaj în România
-
Zborul unui avion ultra-uşor deasupra Galaţiului, prezentat în mod fals drept evoluţia unei drone
Proiectul legislativ al Comisiei ar putea viza şi reducerea cantităţii de nicotină şi alte substanţe toxice pe care ţigările le conţin.
Comisia ar putea încerca să impună reguli pentru a reduce vizibilitatea produselor pe bază de tutun şi atractivitatea ambalajului lor. Pachetele de ţigări ar urma să devină identice, cu fotografii de avertizare, cum ar fi plămâni îmbolnăviţi, şi cu informaţii suplimentare privind substanţele toxice pe care produsul le conţine.
Fumatul ucide aproximativ 650.000 de europeni în fiecare an, potrivit publicaţiei electronice.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO