Ce vrea Viktor Orban, după ce partidul său a câştigat alegerile europarlamentare în Ungaria

Publicat: 27 05. 2019, 00:04
Actualizat: 25 10. 2021, 20:14

„Sper că va exista o schimbare în arena publica europeană în favoarea partidelor care vor să oprească imigraţia”, a declarat Viktor Orban.

Formaţiunea de dreapta Fidesz, condusă de premierul Viktor Orban, se clasează pe primul loc în scrutinul europarlamentar în Ungaria, arată sondaje efectuate la ieşirea de la urne.

Potrivit estimărilor, partidul Fidesz a obţinut 56% din voturi. Partidul Socialist (stânga) este creditat cu 10%, iar Coaliţia Democratică are un scor similar. Formaţiunea naţionalistă Jobbik a obţinut 9%.