Cea mai cunoscută poliţistă din Afganistan, asasinată de talibani

Malalai Kakar, cea mai cunoscută poliţistă din Afganistan, a fost asasinată duminică dimineaţă de talibani în faţa locuinţei sale din Kandahar, în sudul Afganistanului, a anunţat o sursă oficială.

Urmărește
58 afișări
Imaginea articolului Cea mai cunoscută poliţistă din Afganistan, asasinată de talibani

Cea mai cunoscută poliţistă din Afganistan, asasinată de talibani

"Malalai Kakar a fost ţinta focurilor unor bărbaţi înarmaţi în această dimineaţă, între 07.00 şi 08.00, în faţa locuinţei sale, în timp ce pleca la serviciu. Ea a murit pe loc, iar fiul ei a fost rănit", a declarat Zalmay Ayoobi, purtător de cuvânt al Guvernului de la Kandahar.

Un medic de la spitalul Mirwais, din Kandahar, a confirmat că trupul acesteia a fost transportat la morga instituţiei.

"A fost împuşcată în cap. Fiul său a fost rănit grav şi este în comă", a adăugat el.

Un purtător de cuvânt al talibanilor a revendicat acest asasinat. "Malalai Kaakr era una dintre ţintele noastre iar astăzi am reuşit să o eliminăm", a declarat, prin telefon, Yousuf Ahmadi.

Malalai Kakar, în vârstă de aproape 40 de ani, avea şase copii. Avea gradul de căpitan şi conducea departamentul de crime împotriva femeilor din cadrul poliţiei din Kandahar, cel mai mare oraş din sudul ţării şi fief al talibanilor, care o ameninţaseră în repetate rânduri.

Fiică şi soră de poliţist, lucrând în poliţie de la sfârşitul anilor '80, Malalai Kakar a părăsit ţara când talibanii au ajuns la putere, care interziseseră femeilor să muncească, revenind în funcţie după căderea regimului acestora la sfârşitul lui 2001.

Malalai Kakar a făcut obiectul a numeroase articole din presa afgană şi internaţională.

"Era prima femeia care s-a angajat în cadrul poliţiei din Kandahar după îndepărtarea talibanilor. Malalai era foarte respectată la Kandahar, se ştia că era foarte curoajoasă", a declarat o sursă a poliţiei din Kandahar, care a cerut anonimatul.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici