Russia Today şi Sputnik, interzise pe internet
Twitter va respecta sancţiunile Uniunii Europene împotriva mass-mediei ruse, astfel paginile publicaţiilor ruse ca Russia Today şi Sputnik vor fi eliminate de pe reţeaua de socializare în spaţiul european, transmite Reuters.
„Intenţionăm să respectăm ordinul atunci când acesta va intra în vigoare”, a declarat conducerea Twitter.
În afara Uniunii Europene, Twitter a spus că va continua să se concentreze pe reducerea vizibilităţii conţinutului rusesc.
Reprezentanţii Facebook Meta, Alphabet Inc(Google/YouTube) şi TikTok au anunţat că vor bloca accesul la Russia Today şi Sputnik în UE.
Meta a declarat că retrogradează la nivel global postările din presa rusă.