Prima pagină » Știri externe » Un cuplu francez şi-a dat seama că şi-a uitat copilul într-o parcare abia după 70 de kilometri

Un cuplu francez şi-a dat seama că şi-a uitat copilul într-o parcare abia după 70 de kilometri

Un cuplu de turişti francezi aflaţi în vacanţă şi-a uitat copilul, în vârstă de 8 ani, într-o parcare, înainte să-şi dea seama de neglijenţă parcurgând în jur de 70 de kilometri, respectiv o oră şi jumătate, a informat, luni, poliţia.

Părinţii, originari din regiunea pariziană, au oprit rulota sâmbătă seară pentru o pauză pe drumul naţional din Gers. Apoi ei au pornit înspre Pirinei, dar fără fiul lor.

Copilul a rămas singur ceva timp înainte ca oamenii să se îngrijoreze şi să dea, în cele din urmă, alerta.

Aproximativ o oră s-a scurs de la plecarea părinţilor şi până la sosirea poliţiştilor, în jurul orei 21.00.

Dar a trebuit să mai treacă încă o jumătate de oră pentru ca părinţii să-şi dea seama de neglijenţă şi, panicaţi, să sune la numărul de urgenţă.

După ce s-au întors, au recuperat copilul de la poliţie în jurul orei 23.00.

Drumul lung pe care l-au făcut în acea zi ar putea explica parţial comportamentul lor, potrivit poliţiei, care, având în vedere emoţia părinţilor a decis să nu-i sancţioneze.