Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, cu sediul la Geneva, a anunţat că au fost descoperite 150 de cadavre.
Între 200 şi 279 de imigranţi care au plecat din Libia au dispărut joi în largul coastelor tunisiene şi alţi aproximativ 600 au fost salvaţi în timp ce încercau să ajungă în Italia, la bordul unei ambarcaţiuni care a naufragiat, au anunţat joi autorităţile tunisiene.
Paza de Coastă şi armata tunisiană sunt implicate de miercuri în operaţiuni pentru aducerea la ţărm a acestor refugiaţi africani şi asiatici, care încearcau să ajungă în insula italiană Lampedusa la bordul unei ambarcaţiuni.
Aceasta s-a defectat marţi, la 20 de mile (36 de kilometri) de insulele tunisiene Kerkennah (sud), dar condiţiile meteo nefavorabile au întârziat ajutorul.
Vaporul de pescuit supraîncărcat s-a răsturnat până la urmă sub greutatea pasagerilor, în urma busculadelor generate de încercările acestora de a urca la bordul bărcilor de salvare trimise de autorităţi, potrivit agenţiei oficiale TAP.