Cea mai mare parte a alegătorilor moldoveni din Rusia a votat „Alegerea Moldovei Uniunea Vamală”

Publicat: 04 12. 2014, 14:09
Actualizat: 01 04. 2020, 14:03

În urma verificării tuturor proceselor verbale de la cele cinci secţii de votare din Rusia, rezultatele arată că cea mai mare parte dintre alegătorii moldoveni nu a optat pentru comunişti sau socialişti, iar voturile s-au îndreptat către blocul electoral „Alegerea Moldovei Uniunea Vamală”.

Potrivit rezultatelor, în secţia de votare unde s-a înregistrat cea mai mare prezenţă, 71,3 la sută dintre alegători (2.870) au votat pentru acest bloc, în timp ce aproape 16 la sută au optat pentru socialişti.

De asemenea, blocul electoral a obţinut cele mai multe voturi la alte două secţii din Rusia. Partidul Socialiştilor a câştigat în schimb la secţia de votare din Soci, în timp ce la Novosibirsk 26 la sută dintre alegători au optat pentru Partidul Liberal Democrat şi tot atâţia pentru Partidul Socialiştilor.

În total, în Rusia au votat aproximativ 9.600 de persoane, iar 4,5 la sută dintre aceştia ar fi votat pentru partidul Patria, exclus din cursa electorală cu o zi înainte de desfăşurarea scrutinului.