Mark Zuckerberg nu este cu gândul doar la Facebook. Tocmai şi-a cumpărat peste opt mii de metri pătraţi pe o insulă din Hawaii.
Alături de soţia lui, Priscilla Chan, Zuckerberg deţine acum aproape 18.000 de metri pătraţi de teren pe insula Kauai. De data asta, cei doi au achiziţionat teren lângă o insulă publică numită Lepeuli. Şi nu au de gând să o folosească doar ei, ci o vor lăsa deschisă şi pentru alte persoane.
Zuckerberg şi Chan au declarat că se bucură că pot să contribuie în continuare la conservarea insulei. Însă cei doi au tot avut probleme cu localnicii din 2014 de când au cumpărat prima bucată de teren.
Zuckerberg a construit un zid în jurul proprietăţii, iar în 2017 a dat în judecată mai multe familii care susţineau că deţin parcele de teren pe care le cumpărase CEO-ul Facebook. Nu putea ieşi decât un câştigător.
KANIELA ING – reprezentantul familiilor din Hawaii: Familiile ajung să cheltuiască mai mult pentru reprezentanţii legali decât primesc în schimb. Imaginaţi-vă dacă sunteţi dintre aceste familii şi al 6-lea cel mai bogat om din lume, cu cea mai bună echipă de avocaţi din lume, trimit o scrisoare şi îţi spun că o să-ţi cumpere terenul şi dacă puteţi ajunge la o înţelegere. Nu vei ajunge la un acord dacă nu ai şi tu avocaţi.