Cea mai mare victorie împotriva traficanţilor de copii: Peste 600 de persoane, arestate în China
Această operaţiune de anvergură – a mobilizat 5.000 de poliţişti şi s-a desfăşurat timp de mai multe luni – a dus la salvarea a 178 de copii, a precizat ministerul într-un comunicat publicat pe site-ul oficial.
Răpirile şi traficul de copii sunt extinse în China şi explicabile într-o anumită măsură prin politica unicului copil şi insuficienta reglementare a adopţiilor.
Poliţia din Sichuan a obţinut informaţii cu privire la reţeaua de traficanţi din această provincie din centru-vest după un banal accident de circulaţie din luna mai, a declarat ministerul.
Apoi, în august, poliţia din provincia Fujian (sud-est) a descoperit o a doua reţea ce practica traficul de copii pe scară largă.
După o lungă perioadă de colectare a informaţiilor, poliţia a lansat o ofensivă comună la 30 noiembrie în zece provincii şi a arestat 608 presupuşi traficanţi.
Cei 178 de copii eliberaţi au fost luaţi în grijă de agenţii specializate înainte de a se întoarce la familii.
Politica unicului copil a creat în China un excedent de băieţi care pot deveni victime ale traficului în zonele rurale.
Din cauza neclarităţilor legii adopţiilor, traficul cu copii prosperă atunci când cuplurile nu reuşesc să aibă un băiat într-o ţară în care descendenţa masculină este o prioritate.