Ministerul a luat această decizie în urma hotărârii de Guvern din februarie. „Aceste limitări se aplică doar în cazul acordării de vize pentru o perioadă mai mare de 90 de zile, care sunt eliberate pentru afaceri, angajări şi pentru persoane juridice (în cadrul unei companii). Aceasta înseamnă că cel puţin în următoarele două săptămâni noi anulăm întâlnirile cu cei care au solicitat vize şi, de asemenea, anulăm acceptarea de cereri de acordare a vizei”, a declarat Opletalova.
Încetarea acordării de vize a fost solicitată de Ministerul ceh de Interne, care a lansat, deja, un program de repatriere a străinilor fără loc de muncă. Străinii incluşi în acest program vor primi bilete gratuite de avion pentru revenirea în ţara de origine şi suma de 500 de euro.
Acceptarea altor tipuri de solicitări de vize nu este limitată, potrivit lui Opletalova, cu excepţia Consulatului General din Liov (Ucraina). „Din cauza lucrărilor de renovare, nu vor fi acceptate solicitări de vize pe termen lung şi permise de reşedinţă permanente. Serviciile consulare vor continua să lucreze pentru cetăţenii cehi”, a mai spus purtătoarea de cuvânt.