Marea Britanie şi alte ţări occidentale au atribuit Rusiei atacul neurotoxic comis pe 4 martie în orăşelul britanic Salisbury. Însă Moscova a negat orice implicare, semnalând că substanţe de acelaşi tip au fost produse şi de alte ţări, inclusiv de Cehia.
Ministerul ceh al Apărării a admis vineri că a testat o cantitate extrem de mică a unei substanţe neurotoxice din gama Noviciok.
„Substanţele numite de presă Noviciok, inclusiv substanţa A230, sunt extrem de toxice, iar identificarea este parte a procedurilor de antrenament ale unităţilor militare cehe. Substanţa a fost produsă doar pentru teste, după care a fost de fiecare dată distrusă, în conformitate cu angajamentele asumate de Cehia. Probabilitatea sustragerii este practic zero”, a transmis Ministerul ceh al Apărării.