Prima pagină » Știri externe » Coreea de Nord şi Iranul, implicate în schimburi de tehnologie pentru rachete balistice – raport ONU

Coreea de Nord şi Iranul, implicate în schimburi de tehnologie pentru rachete balistice – raport ONU

Coreea de Nord şi Iranul par să fie implicate în schimburi de tehnologie pentru rachete balistice, încălcând astfel sancţiunile ONU, conform unui raport al Naţiunilor Unite, citat de BBC News Online.
15 mai 2011, 11:08, Știri externe

Raportul, obţinut de Reuters, afirmă că transferurile au loc prin intermediul „unei terţe ţări vecine”, despre care surse diplomatice afirmă că ar fi China.

Coreea de Nord face obiectul unor sancţiuni impuse de ONU după ce regimul de la Phenian a efectuat teste nucleare în 2006 şi 2009. În toamna anului trecut, statul comunist a anunţat că a intrat în faza finală a producerii de uraniu îmbogăţit, iar experţii consideră că dispune de suficient plutoniu pentru a obţine şase bombe nucleare.

Cu toate acestea, observatorii internaţionali cred că regimul de la Phenian nu are şi rachete balistice care să poată fi echipate cu focoase nucleare.

Raportul a fost elaborat de o comisie de experţi ONU care monitorizează respectarea sancţiunilor impuse Coreei de Nord. Documentul afirmă că „există suspiciuni că elemente interzise, care au legătură cu rachetele balistice, ar fi transferate între Republica Democratică Populară Coreea şi Republica Islamică Iran”, la bordul curselor regulate ale companiilor aeriene naţionale Air Koryo şi Iran Air.

Pentru arme şi echipamente conexe, „a căror natură ilegală ar fi evidentă la orice inspecţie fizică”, Phenianul pare să prefere curse charter, potrivit raportului obţinut de Reuters şi citat de BBC.

Documentul adaugă că programul nord-coreean de îmbogăţire a uraniului are în principal scopuri militare, iar Phenianul trebuie „obligat să renunţe la acesta”.

Raportul se referă şi la riscurile de securitate de la complexul nuclear Yongbyon, avertizând asupra unui potenţial „dezastru de mediu” în cazul în care acesta ar fi scos din funcţiune fără măsurile de precauţie necesare.