Cei cinci pasageri evacuaţi dintr-un avion care a aterizat la Boston nu sunt infectaţi cu Ebola

Cei cinci pasageri evacuaţi luni dintr-un avion, la Boston, după ce s-au plâns de simptome asemănătoare celor ale febrei hemoragice Ebola nu sunt infectaţi cu acest virus, au anunţat oficiali sanitari din acest oraş din Massachusetts (nord-estul Statelor Unite).

Urmărește
46 afișări
Imaginea articolului Cei cinci pasageri evacuaţi dintr-un avion care a aterizat la Boston nu sunt infectaţi cu Ebola

Cei cinci pasageri evacuaţi dintr-un avion care a aterizat la Boston nu sunt infectaţi cu Ebola (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Avionul care asigura zborul Emirates 237 a fost imobilizat şi plasat în carantină timp de două ore la sosirea sa pe teritoriul american.

Serviciile sanitare au anunţat că cei cinci pasageri transportaţi imediat la spital nu au contractat virusul Ebola şi nici sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS).

"Pacienţii care au sosit (...) pe aeroportul internaţional Logan nu îndeplinesc criteriile de a prezenta vreo contaminare" cu Ebola, a anunţat, într-un comunicat, Departamentul Boli Infecţioase din cadrul Comisiei pentru Sănătate Publică din Boston.

Niciunul dintre cei cinci pasageri care veneau din Dubai nu a călătorit în Africa de Vest, unde epidemia de Ebola s-a soldat cu peste 4.000 de morţi, a precizat luni un purtător de cuvânt al Autorităţilor Aeroportuare din Massachusetts.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici