- Home
- Externe
-
WASHINGTON, (09.01.2015, 07:15)
- Gaidau Ion
Cei doi presupuşi autori ai atacului de la Paris erau pe lista neagră a SUA privind terorismul
Cei doi presupuşi autori ai atacului de la Charlie Hebdo erau "de (mai mulţi) ani" pe lista neagră a Statelor Unite privind terorismul, a anunţat pentru AFP un oficial american din cadrul forţelor de ordine.

Cei doi presupuşi autori ai atacului de la Paris erau pe lista neagră a SUA privind terorismul (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Fraţii Chérif (32 de ani) şi Saïd Kouachi (34 de ani), suspectaţi de uciderea a 12 persoane în cadrul unui atac la biroul din Paris al săptămânalului satiric francez Charlie Hebdo, erau înscrişi "de (mai mulţi) ani" pe "listele de supraveghere", a spus acest oficial, sub acoperirea anonimatului.
Cei doi bărbaţi, căutaţi în continuare de forţele de ordine, figurează în bazele de date americane privind persoanele suspectate de activităţi teroriste, inclusiv în "No Fly List", care le interzice celor incluşi în această listă să urce la bordul avioanelor cu plecare din şi către Statele Unite.
În 2011, Saïd s-a aflat "câteva luni" în Yemen pentru a se antrena alături de un membru al reţelei teroriste Al-Qaida.
Cu sprijinul a cinci elicoptere, operaţiunile de căutare a celor doi suspecţi continuau joi seara, în nordul Franţei, unde au fost localizaţi presupuşii autori ai atacului comis miercuri la sediul din Paris al Charlie Hebdo.
Atacul de la Paris a fost salutat joi de organizaţia extremistă Stat Islamic, care i-a calificat drept "eroi" pe autorii masacrului.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 15:00
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă / Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate
-
astăzi, 14:55
Live text Alegeri în Germania. Tensiunile din Europa se resimt în Berlin / Cine sunt candidaţii, cum funcţionează sistemul electoral şi care sunt principalele teme de dezbatere