Cei doi presupuşi autori ai atacului de Valentine's Day dejucat în Canada au fost inculpaţi

Cele două persoane arestate pe Aeroportul Internaţional Stanfield din Halifax, după dejucarea unui atac armat de Valentine's Day, au fost acuzate de conspiraţie în vederea uciderii unui număr mare de persoane la un centru comercial, a anunţat poliţia, relatează postul CBC în pagina electronică.

Urmărește
128 afișări
Imaginea articolului Cei doi presupuşi autori ai atacului de Valentine's Day dejucat în Canada au fost inculpaţi

Cei doi presupuşi autori ai atacului de Valentine's Day dejucat în Canada au fost inculpaţi (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Potrivit postului canadian, cei doi sunt americanca Lindsay Kantha Souvannarath, în vârstă de 23 de ani, din Geneva (Illinois), şi canadianul Randall Steven Shepherd, în vârstă de 20 de ani, din Halifax.

Un tânăr în vârstă de 17 ani din Cole Harbour (Noua Scoţie), arestat iniţial, a fost eliberat fără ca împotriva sa să fie formulată vreo acuzaţie. Poliţia a anunţat că nu există dovezi care să arate o legătură cu acuzaţiile formulate împotriva lui Souvannarath şi Shepherd, dar că investigaţiile continuă.

Poliţia a urmărit vineri alt tânăr, în vârstă de 19 ani, până acasă, la Timberlea, la aproximativ 20 de minute de Halifax. Autorităţile au crezut iniţial că el putea să aibă legături cu presupusul complot. Tânărul a fost a găsit mort vineri dimineaţa, iar moartea sa este anchetată de o unitate specială a Poliţiei din Noua Scoţie.

Ofiţerii au confiscat trei puşti cu ţeavă lungă din casa din Timberlea.

Souvannarath a fost arestată pe aeroportul Internaţional Stanfield din Halifax după ce a sosit în Canada, vineri dimineaţa. Shepherd, care o aştepta, a fost de asemenea arestat. În operaţiuni au fost implicate Primăria din Halifax şi Jandarmeria Regală canadiană.

Autorităţile au anunţat că atacul a fost dejucat cu ajutorul unui pont, dar au refuzat să ofere informaţii suplimentare în acest sens. de asemenea, poliţia a refuzat să caracterizeze presupusul complot drept acţiune teroristă, precizând că elemente preliminare din anchetă nu sugerează că presupusul atac armat ar fi fost motivat etnic sau politic.

Ministrul Justiţiei Peter MacKay a declarat că se pare că cel puţin unul dintre suspecţi făcea parte dintr-un grup de bloggeri şi că suspecţii corespondau online.

Întrebat de jurnalişti dacă suspecţii aveau "motivaţii de tip Columbine" - o trimitere la un atac armat sângeros comis la Liceul Columbine din statul american Colorado în 1999 - ministrul nu a confirmat, dar a declarat că este vorba despre "un grup de marginali criminali pregătiţi să provoace ravagii şi haos în comunitate".

MacKay a mai spus că au fost luate măsuri de securitate suplimentare la centrul comercial din Halifax vizat de presupusul complot.

Evenimentele prevăzute de Ziua Îndrăgostiţilor şi Ziua Hocheiului au fost reluate duminică, scrie CBC, iar oamenii au mulţumit poliţiei pentru eforturile depuse.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici