Cei patru jurnalişti dispăruţi în Libia ar fi fost arestaţi de forţele lui Muammar Kadhafi
Cei patru jurnalişti - un sud-african, doi americani şi un spaniol -, daţi dispăruţi în Libia au fost arestaţi marţi de militarii loiali colonelului Muammar Kadhafi, în estul Libiei, scrie joi revista americană The Atlantic pe site-ul său de Internet, relatează AFP.
Cei doi jurnalişti americani daţi dispăruţi sunt Clare Morgana Gillis, care colabora cu site-ul TheAtlantic.com, şi James Foley, un reporter independent care colabora cu site-ul GlobalPost.com. Ceilalţi sunt Manu Brabo, un fotograf spaniol, şi Anton Hammerl, un fotograf sud-african, precizează revista, adăugând că nu ştie unde se află aceştia în prezent.
Aceasta afirmă că jurnaliştii au fost arestaţi în apropierea portului petrolier Brega, în estul Libiei. Rebelii libieni i-au văzut pe cei patru jurnalişti în timp ce erau arestaţi de militari loiali colonelului Kadhafi, la bordul unei maşini, scrie revista.
Anterior, organizaţia Reporters sans frontières (RSF) anunţase că patru jurnalişti au fost daţi dispăruţi din 4 aprilie în Libia.
"Organizaţia a aflat din sursă sigură despre dispariţia a patru jurnalişti în estul ţării, de la 4 aprilie. Ar fi vorba despre un jurnalist sud-african, doi colegi americani şi un cetăţean spaniol", a precizat RSF într-un comunicat publicat la Paris, exprimându-şi îngrijorarea pentru aceştia.
În Statele Unite, Departamentul de Stat a declarat că foloseşte "contacte diferite", în special în Turcia, "pentru a încerca să obţină informaţii şi, dacă este posibil, să furnizeze ajutor" reporterilor.
Organizaţia de apărare a libertăţii presei protestează de asemenea faţă de refuzul de reînnoire a vizelor pentru 26 de jurnalişti străini, "invitaţi" la Tripoli de regimul lui Muammar Kadhafi, pe care îl asimilează cu o "expulzare".
"Reporters sans frontieres este scandalizată de expulzarea a 26 de jurnalişti joi, la 7 aprilie, de autorităţile de la Tripoli. Ieri seară, o listă cu 26 de nume de jurnalişti, invitaţi de autorităţi, a fost afişată în salonul hotelului unde locuiesc", a afirmat organizaţia.
"Autorităţile invocă oficial expirarea vizelor. Potrivit informaţiilor obţinute de organizaţie, astăzi ar mai fi o sută de jurnalişti străini în capitala libiană", a adăugat RSF.
"Această decizie vine în urma unei serii de arestări şi expulzări de profesionişti ai informării de către autorităţile de la Tripoli, în ultimele săptămâni", a continuat RSF.
Doi jurnalişti ai AFP şi unul de la agenţia de fotografii Getty Images au fost arestaţi la 19 martie în estul Libiei şi au fost deţinuţi patru zile de forţele colonelului Kadhafi, înainte de a fi eliberaţi.
Organizaţia semnalează de asemenea că trei jurnalişti ai postului de televiziune Al-Jazeera, Ahmed Vall Uld el-Dine (din Mauritania), Ammar Al-Hamdane (Norvegia) şi Kamel Ataloua (Marea Britanie), "sunt în continuare deţinuţi de forţele loialiste în vestul ţării, după arestarea lor la începutul lui martie". Un jurnalist tunisian al postului, arestat odată cu ei, a fost eliberat la 31 martie.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:13
LIVE TEXT Trei ani de război în Ucraina. Acordul cu Ucraina privind resursele minerale este „foarte aproape”, spune Trump / UE adoptă un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei / Liderii europeni merg la Kiev / Ursula von der Leyen promite ajutor / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
-
ieri, 23:07
Macron subliniază investiţia masivă a Europei în securitatea Ucrainei