Cei trei bărbaţi care au murit în timp ce curăţau o fântână erau fraţi

Cei trei bărbaţi care au murit, miercuri, în timp ce încercau să cureţe o fântână, din oraşul gorjean Novaci, erau fraţi de mamă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
2 afișări

Ilie Ursu, de 26 de ani, Gheorghe Mărunţelu, de 22 de ani, şi Gheorghe Miuţ, de 32 de ani, sunt fraţi după mamă. Primii doi lucrau de câteva zile la o fântână în curtea casei, miercuri hotărând să folosească o motopompă pentru a evacua apa acumulată în fântână.Motopompa respectivă a generat însă o acumulare de gaze pe care Ilie Ursu a ignorat-o atunci când a decis să coboare pe fundul fântânii adânci denouă metri. Bărbatul a leşinat la doar câţiva metri după ce a coborât şi a căzut de pe scara pe care o folosea.

Fratele său, Mărunţelu, a sărit să îl ajute, dar şi lui i s-a făcut rău, în ajutorul său coborând apoi Miuţ, ambii căzând şi ei pe fundul fântânii, în apa adâncă de peste un metru şi jumătate.

Un al patrulea bărbat, Gheorghe Ursu, rudă cu cei trei, a coborât şi el în fântână, dar, după câţiva metri, a renunţat când i-a văzut pe aceştia morţi. Bărbatului i s-a făcut rău din cauza lipsei de oxigen, un echipaj de la Ambulanţă transportându-l la Spitalul Judeţean din Târgu Jiu, medicii dând asigurări că viaţa acestuia nu este pusă în pericol.

Alţi trei tineri au încercat ulterior să coboare în încercarea de a-i ajuta pe fraţii căzuţi în fântână, însă aceştia au renunţat pentru a nu-şi pune viaţa în pericol.

Un echipaj al pompierilor militari din Novaci a sosit la faţa locului, dar, în lipsa unor dotări corespunzătoare, intervenţia acestora s-a limitat la aşteptarea unei echipe specializate care a venit de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj. În câteva minute, pompierii veniţi de la Târgu Jiu au scos la suprafaţă cele trei trupuri neînsufleţite.

Poliţia Novaci a deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs tragedia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici