- Home
- Externe
- KABUL, (06.04.2014, 17:06)
- Valentin Vidu - Mediafax
Cei trei candidaţi favoriţi în alegerile prezidenţiale din Afganistan evocă "fraude" şi "nereguli"
Cei trei candidaţi favoriţi în alegerile prezidenţiale din Afganistan au relativizat duminică succesul scrutinului organizat cu o zi înainte, evocând "probleme", "nereguli" şi chiar "fraude grave", dar au salutat mobilizarea alegătorilor, în pofida ameninţărilor talibanilor.
Urmărește
302 afișări
Cei trei candidaţi favoriţi în alegerile prezidenţiale din Afganistan evocă "fraude" şi "nereguli" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
La Kabul, dar şi în alte oraşe importante din ţară ca Herat (vest), Kandahar (sud) sau Jalalabad (est), afganii au participat cu entuziasm la primul tur al acestui scrutin care urmează să-l desemneze pe succesorul lui Hamid Karzai.
Alegerile - primul transfer al puterii de la un preşedinte afgan ales în mod democratic la altul - sunt considerate un test major pentru această ţară săracă, cu o populaţie de 28 de milioane de locuitori şi devastată de trei decenii de războaie, înaintea retragerii celor aproximativ 51.000 de militari NATO până la sfârşitul anului.
În pofida ameninţărilor proferate de către talibani şi temerilor cu privire la un absenteism masiv, alegerile s-au desfăşurat calm, iar autorităţile afgane au anunţat o "participare enormă".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Democrativa PSD-PNL s-a degradat în ultimul hal! Deciziile importante ale României vor fi votate de UDMR
-
Coreea de Sud va discuta cu Kievul despre transferul soldaţilor nord-coreeni capturaţi
-
Liderul Transnistriei vizitează Moscova în contextul crizei energetice
-
Premierul Franţei: Trebuie să rămânem fermi în faţa „noii dezordini mondiale” întruchipate de Musk
"Am asistat la o zi mare pentru democraţie în Afganistan", a apreciat duminică Zalmai Rassoul, unul dintre cei trei favoriţi, într-o conferinţă de presă, la Kabul.
Însă, "evident, au existat probleme în anumite locuri", a adăugat acest fost ministru de Externe, considerat candidatul preşedintelui în exerciţiu Hamid Karzai.
- Omagiu adus "curajului" afganilor
"Aceste probleme au fost transmise Comisiei pentru Plângeri Electorale (ECC) şi este de datoria acesteia să le răspundă, pentru ca votul să nu fie falsificat", a spus el, fără să ofere precizări despre natura acestor "probleme".
"Un preşedinte ales prin fraude nu va fi acceptat de către Afganistan", a insistat Rassoul.
Acelaşi mesaj a fost transmis şi de către adversarul său Ashraf Ghani, un fost ministru de Finanţe. "Există informaţii care vorbesc despre fraude grave în mai multe locuri. Totul a fost înregistrat şi va fi transmis pentru anchetă la ECC", a declarat el, într-un mesaj postat pe Twitter.
Abdullah Abdullah, celălalt favorit în aceste alegeri cu opt candidaţi, a calificat scrutinul drept un "mare succes", dar a apreciat că nu fost "scutit de nereguli".
La precedentele alegeri prezidenţiale, în 2009, Abdullah, care a ajuns în turul doi, s-a retras denunţând fraude masive, antrenând realegerea de facto a lui Karzai.
Sâmbătă s-au format cozi lungi de alegători entuziaşti, în faţa secţiilor de votare, iar imagini cu afgani arătându-şi mândri degetele pătate cu cerneală, dovada faptului că au votat, au circulat pe reţele de socializare într-un gest de sfidare la adresa talibanilor.
La puţin timp după vot, comunitatea internaţională a salutat mobilizarea alegătorilor afgani, un semn, în opinia acesteia, a progreselor înregistrată de ţară, în urma îndepărtării talibanilor de la putere, în 2001.
Consiliul de Securitate al ONU a lăudat "curajul afganilor care au votat în pofida ameninţărilor şi intimidărilor talibanilor şi altor grupări extremiste sau teroriste".
Aceste alegeri "reprezintă altă etapă majoră în preluarea totală a controlului asupra securităţii ţării de către afgani, în contextul în care Statele Unite şi aliaţii lor îşi retrag forţele", a declarat Casa Albă.
- Transport de urne, atacat
Violenţele cu care au ameninţat talibanii nu au avut loc, însă mai multe incidente au fost semnalate, iar informaţii continuau să apară duminică.
"Ziua de ieri (sâmbătă) a fost intensă pentru noi", a declaart pentru AFP Emanuele Nannini, un reprezentant al ONG-ului Emergency, care gestionează trei spitale în ţară, şi anume la Kabul, în provinciile Panshir (nord) şi Helmand (sud).
"Aproape 30 de pacienţi cu răni în legătură cu conflictul au fost internaţi în spitalele noastre (...). Este un număr foarte mare pentru această perioadă a anului", a subliniat el.
Autorităţile electorale afgane procedau duminică la colectarea şi numărarea voturilor, o operaţiune delicată care ar putea fi vizată de multiple contestări.
Un camion care transporta urne de vot a fost distrus duminică de o bombă artizanală în provincia Kunduz. "Explozia a ucis trei persoane, şi anume un membru al Comisiei Electorale Independente, un poliţist şi un şofer", a anunţat poliţia locală.
Primele rezultate ale turului întâi vor fi cunoscute pe 24 aprilie, înaintea unui posibil tur doi prevăzut pentru 28 mai.
Citește pe alephnews.ro: Trăim mai mult, dar mai prost. Speranța de viață în România a ajuns la 75,1 ani. Vârsta medie până la care trăim sănătos este de 59 de ani
Citește pe www.zf.ro: În timp ce gazul din Marea Neagră deja a început să se vândă, România are o listă de 22 de centrale de energie care vor avea nevoie de peste 8 mld. metri cubi pe an, cam cât se va scoate anual din Neptun Deep. Care este stadiul pe fiecare proiect?
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Ţara care nu mai vrea să le cumpere străinii casele. Guvernul a impus taxe uriaşe pentru persoanele din afara UE care vin să cumpere proprietăţi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cu cât se vinde o monedă de 5 lei pe OLX, în 2025. Poate fi o „comoară” pentru colecționari!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:46
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1056. Coreea de Sud va discuta cu Kievul despre transferul soldaţilor nord-coreeni capturaţi / NATO lansează o operaţiune navală pentru protejarea infrastructurii din Marea Baltică / Un nou atac cu dronă a avariat o instalaţie industrială din regiunea Saratov din Rusia
-
ieri, 22:42
Tudorel Toader: Eu cred că ar trebui să poată candida Călin Georgescu