Prima pagină » Știri externe » Peste 100.000 de persoane au manifestat în Germania şi Franţa împotriva energiei nucleare

Peste 100.000 de persoane au manifestat în Germania şi Franţa împotriva energiei nucleare

Peste 100.000 de persoane au participat, luni, în Germania şi Franţa, la mitinguri prin care au cerut abandonarea energiei nucleare, cu o zi înainte de comemorarea a 25 de ani de la catastrofa nucleară de la Cernobîl, relatează AFP.
26 apr. 2011, 12:57, Știri externe

În total, peste 144.500 de militanţi germani au paticipat la manifestaţii organizate la 12 instalaţii germane, dar şi în apropierea centralelor franceze de la Cattenom, a doua în Franţa ca putere, şi Fessenheim, în Alsacia, potrivit asociaţiei Ausgestrahlt (Iradiat).

Poliţia nu a furnizat date cu privire la numărul total al participanţilor.

Pe jos, căţăraţi pe tractoare sau cu bicicleta, militanţii intenţionau să exercite presiuni asupra Guvernului Angelei Merkel, să abandoneze definitiv energia nucleară civilă.

Foarte populară în Germania, această mişcare antinucleară a câştigat şi mai multă putere după accidentul de la centrala japoneză de la Fukushima, avariată la 11 martie de un cutremur, urmat de un tsunami devastator.

Lângă instalaţiile nucleare, manifestanţii au amplasat cruci din lemn, pentru a aduce un omagiu victimelor japoneze.

„Participarea importantă la aceste manifestaţii arată că populaţia nu are încredere în Guvern, în materie de politică nucleară”, a apreciat Jochen Stay, purtătorul de cuvânt al Ausgestrahlt.

„Revendicarea repetată de peste 100.000 de ori astăzi este următoarea: toate centralele nucleare trebuie oprite”, a adăugat el.

Cancelarul german, Angela Merkel, a hotărât instituirea unui moratoriu de trei luni asupra prelungirii duratei de viaţă a reactoarelor atomice.

Reactoarele, care produc aproximativ o treime din electricitatea ţării, urmau, iniţial, să fie închise până în 2020, dar Merkel le-a acordat, toamna trecută, o amânare de 12 ani.

La Gronau, oraş în nord-vestul ţării, unde se află o uzină de îmbogăţire a urnaiului, peste 10.000 de persoane au cerut închiderea instalaţiei.

Mitinguri au avut loc, de asemenea, în faţa instalaţiilor de la Biblis (sud-vest), unde au fost prezente 15.000 de persoane, sau de la Krummel (nord), cu 17.000 de participanţi.

Organizatorii au înregistrat, totodată, 20.000 de persoane lângă centrala de la Grohnde (Saxonia Inferioară, nord-vest), şi 15.000 la Grafenrheinfeld (Bavaria, sud).

Manifestanţii purtau steaguri galbene şi roşii cu sloganul „Nuclear? Nu, mulţumesc!”.

Aproximativ 20.000 de militanţi germani s-au adunat lângă Fessenheim, cea mai veche centrală din Franţa, motiv pentru care este ţinta protestelor.

Aproximativ 3.000 de militanţi au făcut acelaşi lucru la Cattenom, în Lorena, regiune vecină, potrivit aceleiaşi surse. Prefectura din Lorena a anunţat, la rândul său, o participare de cel puţin 2.000 de persoane, între care numeroşi germani şi luxemburghezi.

În Alsacia, militanţii au ales să manifesteze pe şase poduri peste Rin, afirmând că „radioactivitatea nu cunoaşte frontiere”. Ei au ironizat, astfel, faptul că, potrivit specialiştilor oficiali francezi, de la vremea respectivă, norul radioactiv de la Cernobîl s-ar fi oprit, în 1986, la frontiera germană.

La Strasbourg, manifestanţii s-au culcat pe asfalt şi au aruncat flori pe Rin, pentru a aduce un omagiu victimelor accidentelor nucleare.

Aceste manifestaţii au loc în contextul în care lumea comemorează, marţi, catastrofa nucleară de la Cernobîl, cea mai gravă din istoria energiei nucleare civile de până în prezent. Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a apreciat, luni, că a „spune adevărul” este lecţia care trebuie trasă din acest accident, ca şi din cel de la Fukushima.

La 26 aprilie 1986, reactorul numărul 4 al centralei de la Cernobîl a explodat, în timpul unui test, după o eroare de manipulare, provocând emisii radioactive care au contaminat o bună parte din Europa.