Cei zece spioni predaţi de SUA, interogaţi de serviciile secrete ruse
„De la aeroport (unde au aterizat vineri), au fost duşi direct la Iasenevo (în regiunea Moscova), unde se află cartierul general al SVR”, serviciul de informaţii externe, potrivit cotidianului popular Moskovski Komsomoleţ, care citează o sursă din cadrul serviciilor speciale.
„Pentru moment, agenţii lucrează cu specialişti. Încearcă să clarifice cum a fost posibilă compromiterea acoperirii„, a continuat această sursă.
Potrivit informaţiilor cotidianului, aceştia vor fi eliberaţi în săptămânile viitoare, dacă ancheta conchide că nu au comis erori grave în perioada în care au activat ca agenţi în Statele Unite.
„Pentru a clarifica toate detaliile, interogatoriile sunt efectuate cu diverse feluri de teste, inclusiv cu detectorul de minciuni„, a precizat sursa citată.
„Ceea ce se întâmplă nu ar trebui numit interogatoriu, în adevăratul sens al cuvântului. Dar dacă se descoperă că au fost comise erori grave, spionii, angajaţi ai SVR, ar putea fi daţi afară„, a adăugat aceasta.
Conform informaţiilor cotidianului, telefoanele mobile nu funcţionează în incinta imobilului în care sunt reţinuţi agenţii, iar aceştia nu au dreptul să părăsească instituţia.
Statele Unite au predat Rusiei, vineri, zece agenţi, la schimb cu patru deţinuţi ruşi, dintre care trei au fost condamnaţi pentru spionaj în favoarea occidentalilor.
Presa rusă a insistat săptămâna trecută asupra amatorismului de care au dat dovadă spionii ruşi, arestaţi la jumătatea lui iunie în Statele Unite.