Cel mai bun spion al Rusiei din ultimii 30 de ani nu pleacă din Marea Britanie: Katia Zatuliveter a câştigat apelul împotriva expulzării
Comisia Specială de Apeluri privind Imigraţia (SIAC) a decis că Zatuliveter, în vârstă de 26 de ani, nu ar trebui trimisă înapoi în Rusia, relatează BBC News Online.
Ministerul britanic de Interne s-a declarat dezamăgit de această decizie şi şi-a apărat decizia de a o expulza din motive de securitate naţională.
Zatuliveter a lucrat într-un post de cercetător parlamentar pentru liberal-democratul Mike Hancock, în vârstă de 65 de ani, şi în acelaşi timp a avut o relaţie cu acesta.
În cursul audierilor, s-au formulat acuzaţii potrivit cărora tânăra a fost plasată în cadrul biroului parlamentarului deoarece acesta era membru al Comisiei de apărare.
Hancock a insistat că a avut acces numai la documente de apărare care erau deja în domeniul public şi a negat că i-ar fi transmis vreun secret tinerei.
SIAC a decis că Zatuliveter nu a avut contacte cu spioni ruşi în timp ce lucra pentru Hancock.