Hackerii au stricat cea de-a 44-a aniversare a Revoluţiei Islamice: Moarte lui Khamenei

Publicat: 13 02. 2023, 16:52
Actualizat: 13 02. 2023, 16:54

Hackerii au lansat mesajele prin intermediul televiziunii de stat iraniene Irib, după ce au întrerupt discursul în direct al preşedintelui Ebrahim Raisi, în timpul sărbătorilor care aniversează 44 de ani de la Revoluţia Islamică.

Acţiunea a fost revendicată de grupul de hackeri Edalat-e Ali, care a difuzat la televizor imagini cu protestele antiguvernamentale derulate în Iran de la jumătatea lunii septembrie.

A fost intercalat sloganul „Moarte pentru Khamenei”, Ghidul Suprem al Republicii Islamice.