- Home
- Externe
- JAKARTA, (29.04.2019, 05:06)
- Andrei Vacaru
Cel mai mare scrutin din lume organizat într-o singură zi provoacă victime: Peste 270 de membri ai secţiilor de votare au murit, iar alţi aproape 2.000 s-au îmbolnăvit din cauza epuizării
Peste 270 de membri ai secţiilor de votare din Indonezia au murit, iar alţi aproape 2.000 s-au îmbolnăvit din cauza epuizării cauzate de numărarea buletinelor de vot în cadrul alegerilor de pe 17 aprilie, informează Reuters.

Cel mai mare scrutin din lume organizat într-o singură zi provoacă victime: Peste 270 de membri ai secţiilor de votare au murit, iar alţi aproape 2.000 s-au îmbolnăvit din cauza epuizării
Autorităţile din această ţară au decis ca pe data de 17 aprilie să aibă loc, simultan, alegerile prezidenţiale, cele parlamentare şi cele regionale, cu scopul de a reduce costurile. Astfel, acesta a fost cel mai mare scrutin din lume organizat într-o singură zi, dat fiind că Indonezia este a patra cea mai populată ţară din lume. Prezenţa la vot a fost de aproximativ 80% din totalul populaţiei cu drept de vot, iar fiecare dintre alegători a introdus până la cinci buletine de vot în urne, ceea ce a însemnat că persoanele responsabile cu numărarea voturilor au fost nevoite să depună o muncă intensă.
Arief Priyo Susanto, purtătorul de cuvânt al Comisiei Electorale Generale (KPU) a declarat că 272 de membri ai secţiilor de votare au decedat din cauza suprasolicitării, în timp ce alte 1.878 de persoane s-au îmbolnăvit din aceleaşi motive. Ministerul Finanţelor lucrează la un document prin care familiile celor decedaţi să poată fi despăgubite, a anunţat acesta.
KPU va finaliza numărătoarea voturilor şi va anunţa rezultatele finale pe 22 mai.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe