Cel mai ploios an din ultimii 164 de ani în Sydney
Sydney a înregistrat cel mai ploios an din ultimii 164 de ani. Autorităţile se pregătesc joi de inundaţii majore în estul Australiei, urmând ca în următoarele trei zile să cadă şi mai multe ploi torenţiale.
FOTO Kenny Heatley/Twitter
Cu aproape trei luni din anul 2022 care au mai rămas de parcurs, cel mai mare oraş din Australia a înregistrat 2.200 mm de precipitaţii într-un an, pentru prima dată de la începutul monitorizării, în 1858.
Până joi după-amiază, Sydney înregistrase aproximativ 2.213 mm de precipitaţii în acest an, depăşind recordul anterior de 2.194 mm stabilit în 1950, potrivit datelor oficiale, scrie Reuters.
Mai multe ploi torenţiale sunt prognozate pentru restul anului 2022, în timp ce coasta de est a Australiei rămâne sub influenţa unui al treilea an consecutiv rar al fenomenului meteorologic La Nina.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Democrativa PSD-PNL s-a degradat în ultimul hal! Deciziile importante ale României vor fi votate de UDMR
-
Finlanda îndeamnă Europa să îşi intensifice eforturile de apărare împotriva ameninţării ruse
-
ISW: Putin nu va renunţa la obiectivele sale de a ocupa în totalitate Ucraina
-
Reconfigurarea relaţiilor SUA-Marea Britanie: Planurile lui Keir Starmer pentru un parteneriat economic strategic
"Îndreptându-ne spre sfârşitul primăverii şi vară, ne aflăm încă în această perioadă activă La Nina, aşa că ne putem aştepta la tot mai multe precipitaţii, iar acest lucru creşte riscul de inundaţii", a declarat Jonathan How, meteorolog al BoM, pentru postul de televiziune ABC.
În ultimii doi ani, inundaţiile au lovit de trei ori suburbiile din Sydney, obligând zeci de mii de oameni să îşi părăsească locuinţele.
În contextul în care se aşteaptă ploi abundente în weekend pe o mare parte din estul Australiei, autorităţile i-au avertizat pe locuitorii din Sydney să fie atenţi la inundaţii şi să se ferească de drumurile inundate.
Multe baraje şi râuri sunt deja la capacitate maximă. Guvernul statului New South Wales s-a angajat să mărească înălţimea zidului de la barajul Warragamba din Sydney, care furnizează 80% din apa oraşului, pentru a preveni viitoarele inundaţii.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO