Cel mai ploios an din ultimii 164 de ani în Sydney

Publicat: 06 10. 2022, 08:31
Actualizat: 06 10. 2022, 08:33

Cu aproape trei luni din anul 2022 care au mai rămas de parcurs, cel mai mare oraş din Australia a înregistrat 2.200 mm de precipitaţii într-un an, pentru prima dată de la începutul monitorizării, în 1858.

Până joi după-amiază, Sydney înregistrase aproximativ 2.213 mm de precipitaţii în acest an, depăşind recordul anterior de 2.194 mm stabilit în 1950, potrivit datelor oficiale, scrie Reuters.

Mai multe ploi torenţiale sunt prognozate pentru restul anului 2022, în timp ce coasta de est a Australiei rămâne sub influenţa unui al treilea an consecutiv rar al fenomenului meteorologic La Nina.

„Îndreptându-ne spre sfârşitul primăverii şi vară, ne aflăm încă în această perioadă activă La Nina, aşa că ne putem aştepta la tot mai multe precipitaţii, iar acest lucru creşte riscul de inundaţii”, a declarat Jonathan How, meteorolog al BoM, pentru postul de televiziune ABC.

În ultimii doi ani, inundaţiile au lovit de trei ori suburbiile din Sydney, obligând zeci de mii de oameni să îşi părăsească locuinţele.

În contextul în care se aşteaptă ploi abundente în weekend pe o mare parte din estul Australiei, autorităţile i-au avertizat pe locuitorii din Sydney să fie atenţi la inundaţii şi să se ferească de drumurile inundate.

Multe baraje şi râuri sunt deja la capacitate maximă. Guvernul statului New South Wales s-a angajat să mărească înălţimea zidului de la barajul Warragamba din Sydney, care furnizează 80% din apa oraşului, pentru a preveni viitoarele inundaţii.