Cel puţin 11 maşini, incendiate în decurs de şase ore la Moscova

Publicat: 08 10. 2011, 10:32
Actualizat: 08 11. 2012, 19:47

Poliţia bănuieşte că incendierea maşinilor – în majoritate modele străine – se înscrie într-o campanie de atacuri.

Alte două maşini au fost incendiate în condiţii similare în sud-vestul Moscovei vineri seară, iar alte trei au fost distruse joi, într-o parcare din sudul capitalei ruse.

Poliţia a declanşat o anchetă, considerând că unele dintre incidente par să confirme ipoteza unor atacuri coordonate.

Sute de vehicule au fost distruse la Moscova, în perioada mai – iulie 2008, în urma unei serii de atacuri similare. Poliţia a reţinut atunci circa 30 de persoane, în majoritate minori, bănuite de implicare în producerea incidentelor.

Valul de atacuri din 2008 i-a determinat pe proprietarii de maşini să organizeze patrule temporare pentru paza parcărilor.