Cel puţin 11 morţi şi 46 de răniţi într-un atentat în Pakistan – GALERIE FOTO

Publicat: 09 06. 2009, 23:18
Actualizat: 15 11. 2012, 14:59

GALERIE FOTO

Bomba a fost ascunsă într-un camion de livrări şi a explodat în cursul serii în curtea hotelului de cinci stele Pearl Continental, în plin centrul oraşului cu peste 2,5 milioane de locuitori, potrivit poliţiei.

Cel puţin "11 persoane au fost ucise şi alte 46 rănite" marţi seara, la Peshawar, a declarat şeful poliţiei provinciale, Malik Naveed, care se teme că bilanţul s-ar putea agrava.

"Explozia a creat un crater adânc şi a distrus partea de vest a hotelului", a declarat un jurnalist al AFP aflat la locul incidentului.

"Peste 500 de kilograme de explozivi au fost folosite", a declarat un alt oficial de rang înalt din cadrul poliţiei, Shafqat Malik.

În interior, echipele de salvare transportau răniţii, printre care doi străini, potrivit jurnalistului AFP.

Pearl Continental nu mai este de mult timp vizitat de străini, dar membrii unor organizaţii neguvernamentale care lucrează în continuare în Peshawar obişnuiau să ia cina la restaurantul hotelului.

Poliţia încerca să pătrundă în clădire cu prudenţă, temându-se că în interior s-ar putea afla atacatori. Martorii şi oficialii din cadrul serviciilor de securitate au declarat că s-au auzit focuri de armă înaintea exploziei.

Această explozie aminteşte de atentatul spectaculos care a distrus integral hotelul Marriott din Islambad, la 20 septembrie 2008, când un kamikaze a detonat un camion încărcat cu o tonă de explozivi şi a ucis 60 de persoane.

Atentatul din Peshawar survine pe fondul accentuării presiunii asupra talibanilor de către forţele de securitate, după ce aceştia s-au extins în afara bastioanelor lor din zonele tribale frontaliere cu Afganistanul, unde au ajutat al-Qaida să îşi reconstituie forţele.

Hotelul Pearl Continental beneficiază de un impresionant dispozitiv de securitate ca toate hotelurile mari din ţară după atentatul de la Marriott. Toate marile oraşe pakistaneze sunt în stare de alertă maximă de câteva zile, patrulate mai mult decât oricând de forţe de ordine şi blocate de numeroase puncte de control rutier.