- Home
- Externe
- NEW DEHLI, (10.08.2015, 18:34)
- Roxana Maciuca
Cel puţin 11 morţi şi alţi 20 de răniţi, în India, într-o busculadă produsă în faţa unui templu - VIDEO
Cel puţin 11 persoane au murit şi alte 20 au fost rănite, luni, în estul Indiei, într-o busculadă produsă la intrarea într-un templu, relatează site-ul publicaţiei franceze Le Monde.

Cel puţin 11 morţi şi alţi 20 de răniţi, în India, într-o busculadă produsă în faţa unui templu (Foto: Captura Video)
Incidentul a avut loc în faţa unui templu hindus Baidyanath Jyotirlinga, din statul Jharkhand, situat în estul Indiei, cu ocazia unui festival religios.
Potrivit autorităţilor indiene, busculada s-a produs din cauza aglomerării cauzate de cele 150.000 de persoane care s-a îmbulzit să intre în templu.
În timpul busculadei, cel puţin 11 persoane au murit, iar între 15 şi 20 de pelerini au fost răniţi.
Un oficial al poliţiei a declarat că odată ce porţile templului s-au deschis, câteva persoane care încercau să pătrundă în clădire s-au împiedicat de unii pelerini care dormeau pe scările de la intrarea în templu - ce se întind pe o lungime de şase kilometri -, în aşteptarea de a li se permite accesul înăuntru.
"Mulţi pelerini au încercat să avanseze în cadrul coloanei, ceea ce a provocat haosul, iar după ce oamenii au căzut, câţiva dintre ei au fost călcaţi în picioare", a declarat oficialul din poliţie.
Prim-ministrul indian, Narendra Modi, şi-a exprimat "regretul pentru pierderile de vieţi umane", dând asigurări că "se gândeşte şi că se roagă pentru familiile persoanelor decedate în acest moment de doliu". De asemenea, poliţia a luat măsuri în vederea controlării mişcărilor mulţimii în locurile supraaglomerate.
În luna iulie, 27 de persoane au murit în timpul unei busculade produsă pe malul râului Godavari, într-un stat din centrul Indiei, cu ocazia celebrării unui festival religios indian popular, când mai multe persoane au participat la un ritual de îmbăiere.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe