Cel puţin 12 maşini incendiate la Berlin în noaptea de joi spre vineri
Cancelarul german, Angela Merkel, a condamnat joi incidentele, iar poliţia a anunţat o recompensă de 5.000 de euro pentru orice persoană care acordă ajutor autorităţilor pentru identificarea autorilor.
Poliţia din Berlin apreciază că incendierea maşinilor reprezintă un un act de vandalism. „Incendierile din 2009 vizau maşini scumpe (…) şi exista un obiectiv politic clar. Dar situaţia nu este aceeaşi acum”, a declarat comandantul poliţiei din Berlin, Margarete Koppers, într-un interviu publicat de cotidianul Berliner Zeitung.
Ea consideră însă că unii dintre autorii incendierilor „sunt apropiaţi de mişcări de stânga”, excluzând orice legătură cu violenţele de stradă de săptămâna trecută din Marea Britanie. „Nu avem de ce să ne gândim la aşa ceva. Aici situaţia socială este cu totul alta”, a spus Koppers.
În 2010, la Berlin au fost incendiate 54 de vehicule, după ce în 2009 fuseseră înregistrate 221 de incidente de acest tip.