Cel puţin 12 persoane au murit în urma unui incendiu în Mumbai

Publicat: 29 12. 2017, 03:14
Actualizat: 16 04. 2018, 19:15

Pompierii au fost alertaţi în legătură cu izbucnirea unui incendiu la o clădire comercială din complexul Kamala Mills în jurul orei locale 00:30. Complexul găzduieşte restaurante şi birouri ale mai multor instituţii media.

Autorităţile au precizat că majoritatea persoanelor decedate sunt femei care participau la o petrecere organizată la un restaurant localizat pe acoperiş.

Incendiul a izbucnit la ultimul etaj şi a afectat întreaga structură în mai puţin de 30 de minute, potrivit pompierilor. Cel puţin 24 de autospeciale au fost folosite pentru operaţiunile de stingere a focului.

25 de răniţi au fost transportaţi la spitalul KEM din Mumbai, dintre care 12 persoane au murit. Nouă răniţi sunt trataţi la spitalul Bhatia, potrivit serviciului de urgenţă.