- Home
- Externe
-
PANAJI, INDIA, (04.01.2014, 16:38)
- Valentin Vidu - Mediafax
Cel puţin 13 muncitori morţi în India, în urma prăbuşirii unui imobil în construcţie
Cel puţin 13 muncitori au murit după ce un imobil aflat în construcţie s-a surpat "ca un castel de cărţi de joc" într-un sat indian din statul Goa, frecventat de turişti, iar alţi muncitori erau blocaţi sub dărâmături, au anunţat sâmbătă autorităţile.

Cel puţin 13 muncitori morţi în India, în urma prăbuşirii unui imobil în construcţie
"Am găsit 13 corpuri. Dar credem că numărul morţilor va creşte", a declarat pentru AFP Manohar Parrikar, un oficial de rang înalt din statul Goa.
Aproximativ 50 de muncitori lucrau pe şantier în momentul în care clădirea, un viitor imobil de locuinţe, s-a surpat sâmbătă după-amiaza la Canocone, un sat situat pe maul mării la sud de Panaji. Imobilul s-a surpat "ca un castel din cărţi de joc", au declarat martori.
Salvatori utilizau macarale, buldozere şi lopeţi, căutând supravieţuitori, în timp ce alţii degajau molozul cu mâinile goale, sub privirile a sute de persoane adunate să privească.
Manohar Parrikar a precizat că erau aşteptate ajutoare din partea armatei. "Prioritatea este salvarea persoanelor blocate sub dărâmături", a declarat el pentru agenţia indiană de presă PTI.
"Vom aresta imediat constructorul şi oficialii municipali care au aprobat construirea acestui imobil", a adăugat el, subliniind că urmăreşte "personal" situaţia. El a precizat că poliţia a angajat deja o procedură împotriva persoanelor implicate în construirea imobilului.
Potrivit primelor informaţii, clădirea, aflată în construcţie, avea cinci etaje.
În septembrie, un imobil dărăpănat de cinci etaje s-a surpat la Bombay, capitala comercială a Indiei, omorând 60 de persoane. Acest imobil a fost înregistrat de către autorităţile municipale ca necesitând "reparaţii urgente", potrivit presei locale.
În aprilie, alt imobil s-a prăbuşit, tot la Bombay, omorând 74 de persoane. În 2010, 69 de persoane au fost ucise, iar alte 80 rănite în urma surpării unui imobil în capitala ţării, Delhi.
Aceste accidente soldate cu victime au relevat proasta calitate a construcţiilor în India şi încălcarea normelor de securitate, în contextul în care ţara, afectată de o corupţie endemică, se confruntă cu criză gravă în domeniul locuinţelor.
Imobile care se surpă au devenit o problemă la nivel naţional. Potrivit unor date statistice obţinute de către ziarul britanic The Guardian, 2.651 de persoane au murit în India, în 2012, din cauza prăbuşirii a 2.737 de construcţii, inclusiv case şi poduri.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:13
LIVE TEXT Trei ani de război în Ucraina. Acordul cu Ucraina privind resursele minerale este „foarte aproape”, spune Trump / UE adoptă un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei / Liderii europeni merg la Kiev / Ursula von der Leyen promite ajutor / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
-
ieri, 23:07
Macron subliniază investiţia masivă a Europei în securitatea Ucrainei