Cel puţin 14 morţi în America Centrală, afectată de ploi torenţiale şi inundaţii
„Cel puţin 13 persoane au murit (…); patru dintre decese au fost provocate de elctrocutări”, a declarat, miercuri, preşedintele guatemalez, Alvaro Colom.
„Celelalte victime şi-au pierdut viaţa din cauza consecinţelor ploilor – alunecări de teren sau revărsarea râurilor. Vreau să cer populaţiei să fie foarte prudentă atunci când circulă pe drumuri care s-ar putea rupe şi să se îndepărteze de malurilor râurilor, al căror nivel este în creştere”, a adăugat el.
Colom a precizat că ploile vor mai continua cel puţin două zile şi le-a cerut guvernatorilor din teritoriu să dea dovadă de vigilenţă şi să coopereze, aşa cum s-a întâmplat şi după trecerea furtunii Agahte, soldată, anul trecut, cu moartea a 174 de persoane.
În Salvador, autorităţile au anunţat decesul unei persoane, precizând că alte cel puţin 2.000 de locuitori au fost evacuaţi, iar zeci de şcoli au fost închise miercuri.