Cel puţin 15 persoane, decedate în urma unei explozii cu bombă în Pakistan

Publicat: 13 08. 2017, 09:44
Actualizat: 03 04. 2020, 10:47

O grupare afiliată reţelei teroriste Stat Islamic a revendicat atacul la scurt timp după ce acesta a avut loc, anunţând că un atacator sinucigaş aflat pe o motocicletă a ucis 17 militari.

Explozia puternică a vizat o patrulă militară, staţionată la marginea unui drum.

”Conform informaţiilor pe care le avem până acum, ar exista în jur de 15 de persoane ucise şi aproximativ 40 rănite”, a declarat ministrul de Interne al provinciei Baluchistan, Sarfraz Bugti.

El a adăugat că a fost instalată stare de urgenţă în oraşul Quetta.

Conform Biroului de presă al Armatei, printre persoanele decedate s-ar număra cel puţin şapte civili.

Un oficial al Armatei a transmis că ”teroriştii încercau să perturbeze festivităţile de luni, când se vor sărbători 70 de ani de la independenţa Pakistanului de Marea Britanie”.