Video Cel puţin 16 morţi în urma prăbuşirii unui avion în Tahiti
Un avion al companiei Air Moorea, care efectua o cursă regulată către Tahiti, s-a prăbuşit la decolare, joi, în jurul orei 22.00 GMT, provocând moartea a cel puţin 16 persoane, au declarat surse oficiale din Tahiti, citate de AFP.
La bordul aparatului, un bimotor Twin Otter, care s-a prăbuşit într-o lagună la scurt timp după decolare, se aflau circa 20 de persoane.
Potrivit martorilor, avionul a dispărut în apa mării imediat după decolare.
Cauzele accidentului nu au fost încă stabilite.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Cinci angajaţi ai Ministerului polinezian al Mediului, printre care şi directorul de cabinet Didier Laurier, se aflau la bordul avionului, alături de doi înalţi funcţionari ai Comisiei Europene reprezentând Fondul European de Dezvoltare.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului