Cel puţin 16 răniţi în Iran, în urma unui cutremur cu magnitudine de 5,6
Un cutremur cu magnitudine de 5,6 grade a zguduit miercuri după-amiază două oraşe din vestul Iranului, provocând 16 răniţi, potrivit unui institut de cercetare al Semilunei Roşii Iraniene, citat de AFP.
Oraşele Delhoran şi Abdanan, unde trăiesc în total 65.000 de persoane, au fost afectate de seism, a precizat Semiluna Roşie Iraniană.
"Niciun deces nu a fost semnalat", a anunţat organizaţia într-un comunicat, adăugând că seismul nu a cauzat decât pagube minore în zone rezidenţiale.
Seismul s-a produs la ora locală 17.05 (16.35, ora României), la adâncimea de 10 kilometri. Epicentrul cutremurului a fost localizat în sud-vestul Iranului, la 51 de kilometri est-sud-est de Dehloran (Iran), la 63 de kilometri sud-est de Abdanan (Iran) şi la 330 de kilometri sud-est de Bagdad (Irak), potrivit Institutului american de Geofizică (USGS).


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


