Cel puţin 17 morţi, după prăbuşirea unei clădiri în Tanzania

Publicat: 30 03. 2013, 12:09
Actualizat: 26 10. 2021, 21:34

„Căutările continuă, dar există speranţe reduse de găsire a unor supravieţuitori”, a declarat prefectul regiunii Dar es Salam, Saidi Mecky Sadicky.

„Până acum, au fost găsite 17 cadavre sub dărâmături, dar alte 20-30 de persoane sunt dispărute”, a precizat Sadicky.

Un imobil aflat în construcţie, având 15 etaje, s-a prăbuşit vineri dimineaţă în centrul oraşului Dar es Salaam, capitala economică a Tanzaniei, pe şantier lucrând aproximativ 60 de muncitori în momentul accidentului.