Cel puţin 18 morţi în urma unei serii de tornade în Missouri şi Oklahoma

Cel puţin 18 persoane au murit, sâmbătă, în statele americane Missouri şi Oklahoma, afectate de mai multe tornade, au anunţat autorităţile locale.

Urmărește
22 afișări
Imaginea articolului Cel puţin 18 morţi în urma unei serii de tornade în Missouri şi Oklahoma

Cel puţin 18 morţi în urma unei serii de tornade în Missouri şi Oklahoma (Imagine: Mediafax Foto)

Tornadele formate în sud-vestul statului Missouri au provocat moartea a zece persoane, a declarat purtătorul de cuvânt al serviciului de management al crizelor din Missouri, Susie Stoner.

"Comunicaţiile cu această zonă, în mare parte rurală, sunt deficitare. S-au produs multe pene de curent şi este posibil să mai existe şi alte victime", a spus ea.

Cel puţin 12 persoane au murit în Missouri, dintre care zece în regiunea Newton, la graniţa cu Oklahoma, potrivit lui Stoner.

Alte şase persoane au murit în oraşul Picher, din nord-estul statului Oklahoma. "O zonă întreagă este practic distrusă", a declarat Michelann Ooten, purtător de cuvânt al departamentului pentru situaţii de urgenţă din Oklahoma.

Ea a adăugat că guvernatorul statului a cerut venirea Gărzii Naţionale în oraşul Picher, pentru a susţine activităţile de salvare şi recuperare.

Imaginile transmise de televiziunile locale prezintă scene de devastare, cu case smulse din fundaţii, copaci desfrunziţi şi fragmente metalice deformate.

Ooten a afirmat că eforturile de căutare sunt îngreunate din cauza pericolului ca şi salvatorii să fie prinşi sub dărâmături în cursul operaţiunilor de noapte.

În unele zone, tornadele au fost însoţite de căderi de grindină, iar bucăţile de gheaţă au ajuns până la dimensiunile unei mingi de golf. Mulţi copaci au fost smulşi din rădăcini, iar camioanele au fost răsturnate, a anunţat Serviciul naţional de meteorologie. "Se pare că a fost o furtună foarte puternică. Încercăm să aflăm câte tornade au avut loc", a declarat meteorologul Ryan Kardell.

Un număr de 50 de persoane au primit îngrijiri medicale, după ce au suferit răni la cap şi fracturi ale membrelor, a declarat Jennifer Hessee, purtătoare de cuvânt a unui spital din Miami, Oklahoma. "Nu am mai văzut niciodată aşa ceva", a adăugat ea.

În Missouri, Howard Birdsong, primarul oraşului Neosho a precizat că cel puţin două persoane au murit după ce o tornadă le-a răsturnat vehiculul.

"Din câte am văzut, multe case şi magazine au fost distruse, iar unele maşini răsturnate (...) Câteva zeci de persoane sunt rănite", a explicat el.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici