Cel puţin 20 de morţi în intemperiile din SUA, unde sunt aşteptate noi tornade şi inundaţii

Publicat: 27 04. 2011, 20:37
Actualizat: 06 11. 2012, 14:11

Serviciul naţional de meteorologie (NWS, National Weather Service) a publicat o alertă care avertizează în privinţa „riscului ridicat” de tornade, grindină, inundaţii subite şi fulgere în unele zone din Alabama, Georgia şi Mississippi, în sudul ţării.

În total, intemperiile ar putea să se extindă la 21 de state americane, de la Marile Lacuri la Golful Mexic şi coasta Atlanticului.

Arkansas face parte dintre statele cele mai afectate şi număra miercuri 11 decese din cauza tornadelor şi inundaţiilor subite. „Sunt arbori căzuţi, întreruperi de electricitate, case avariate (…) şi multe inundaţii”, a declarat pentru AFP Renee Preslar, o purtătoare de cuvânt a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă al acestui stat.

Cinci decese au fost înregistrate în Mississippi, două în Alabama şi două în Missouri, potrivit unor surse oficiale.

Doar marţi, au fost înregistrate peste 50 de tornade. În unele zone, au căzut până la 45 de centimetri de precipitaţii între sâmbătă şi marţi.

Sute de persoane au fost evacuate în Missouri (centru) după ruperea digurilor, în special a celor de pe Black River la Poplar Bluff. Unii oficiali intenţionează să rupă voluntar unele diguri pentru a scădea nivelul râurilor, atât de ridicat pe alocuri, încât vapoarele au rămas blocate sub poduri.

Aceste intemperii au loc după începutul primăverii deja foarte ploioase şi după o iarnă marcată de ninsori puternice, care au blocat râurile şi au saturat solul.

O scurtă acalmie este aşteptată joi sau vineri, înainte de sosirea unui nou front de furtuni însoţit de ploi puternice, sâmbătă.