Cel puţin 20 de morţi într-un dublu atentat sinucigaş, în apropiere de Islamabad

Un dublu atentat sinucigaş, care a vizat forţele de securitate, a provocat moartea a cel puţin 20 de persoane, sâmbătă, la Rawalpindi, la periferia Islamabadului, agravând şi mai mult bilanţul unui an-record în ceea ce priveşte numărul atacurilor teroriste.

Urmărește
2 afișări

Cel puţin 19 persoane au murit în explozia care a vizat, în zori, un autobuz de transport al personalului serviciilor de securitate, iar cel puţin o alta a murit într-un atentat asupra unui post de control militar, în cartierul-general al armatei, au precizat oficiali din serviciile de securitate, sub acoperirea anonimatului.

Este vorba de două atacuri cu maşini-capcană, a confirmat purtătorul de cuvânt al armatei, care a menţinat însă numai 15 morţi înregistraţi oficial în atentatul asupra autobuzului şi trei răniţi în stare critică la postul de control.

Rawalpindi, la periferia Islamabadului, este un cartier popular, unde se află principala garnizoană a ţării şi mai ales Statul-Major al armatei, care găzduieşte şi domiciliul şefului statului, Pervez Musharraf.

Acestea sunt cel de-al doilea şi respectiv al treilea atentat comis după decretarea stării de urgenţă de către preşedintele Musharraf, în urmă cu trei săptămâni. Şeful statului a invocat recrudescenţa fără precedent, anul acesta, a atacurilor teroriste, pe întregul teritoriu al ţării, şi înaintarea talibanilor în zonele tribale din nord-vest, la graniţa cu Afganistanul.

Atentatele atribuite islamiştilor au produs anul acesta un număr record de victime, în istoria Pakistanului, provocând moartea a 687 de persoane şi rănirea altor peste 2.000, potrivit autorităţilor. Majoritatea atacurilor au vizat armata sau poliţia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici